Monthly Archives: October 2013

Despre cum doare apropierea

Standard

Suntem în sevraj după lunile de vară.Tânjim după soarele de afară şi corpul se încoardă dureros de frigul viscerelor amorţite. Ne învârtim după sorii nostri în dansul nebun de gânduri prinse’n joc, când tango lent, când csardas epuizant.Nu stăm o clipă,deşi corpul arde , gura plânge după apă,picioarele dor de atingeri întrerupte şi ochii se vaită de apropierea ochilor neatinşi. Nu ne oprim,pentru că dacă ne oprim,o dată cu ultimul pas de dans, se scurge şi viaţa din noi…

tango_dans_1_2_1

pic

On clouds

Standard

He looks up and sees clouds travelling in the sky.White,plump,hiding in surreal shapes on torrid summer days.Steel grey and hues of black when storms are approaching. God sieving snowflakes in the winter. Spectacular and thought-provoking  to look at, lying in the grass,out of this world,wondering what they see from above.And what stories they could tell…

He looks through people and sees the infinitesimal darkening of the eyes .The split second of a cloud covering the light.Almost invisible,quick as a flash,gone as it came.Small, shapeless clouds on colored iris.Blocking the sunlight.Where do these clouds come from, and where do they travel? Where do they reside?

Unseen, unspoken thoughts. Elbowing worries,crippled pains,translucent,rosy scars.A whole new world behind closed eyelids and overprotective eyelashes, like zippers on cold bodies.Great architecture, these zippers of thoughts…

pic

“Nu poţi să ai totul”?Deducţii ştiinţifice ale unui om de (ne)ştiinţă

Standard

Ni se spune , uneori chiar în faţă:”Nu poţi fi împlinit pe toate planurile. Cine spune că este, e fie orb, fie se minte pe sine.Undeva tot dai cu băţu’n baltă, indiferent cât de mult încerci. ”

Nu suntem Napoleon. Nici pe departe.Le vrem pe toate şi le vrem bine făcute. Perfecţionişti până la limita nebuniei. Şi nu ne mulţumim cu mai puţin de 100 %. Tocmai aici (nu)e problema.Dacă le-am avea pe toate,(nu)ne-am opri din încercări, din zbateri, din luptă. Şi (nu)s-ar opri viaţa. Ce viaţa ar fi fără o doză de zbatere, de chin, de zvârcolire,nu?Doar nu degeaba se spune că nu s-a creat niciodata nimic decât din durere.Aşa că,fie inconştient, fie conştient, greşim undeva şi apoi ne consumăm reparând, construind, în permanente renovări.Înăuntru şi afară.Ca să arate bine măcar. Iluzia optică a ochilor orbi. Pentru că vedem doar ce vrem.Nu doar memoria e selectivă, şi ochii sunt selectivi.Şi auzul, căci auzim cu adevărat doar ce vrem,din ce ne spun gurile selective de cuvinte atent alese.Selectiv ne este şi simtul olfactiv: unele mirosuri ne displac din primul moment, altele îţi rămân în nări şi te însoţesc pretutindeni.Dar dincolo de toate,sufletul e selectiv.Îşi selectează reţeaua de socializare, dă “accept”, “ignore”la alte suflete care caută semnal.Unii  trec de firewall şi se instalează în cămăruţele interioare, alţii stau veşnic în hol,nedescălcaţi şi cu pălăria în mână.Cine hotărăşte cine să intre sau nu?În faţa cui închidem uşile sufletului? Pentru cine le şi încuiem?Pentru cine deschidem de-o palmă şi pentru cine de tot? Pentru că nu ştii cine intră încălţat sau nu mai vrei tu să intri înapoi.Încuiem nume şi feţe în pivniţele sufletului şi aruncăm cheile.Oare noi în pivniţele cui suntem închişi fără să ştim?

“Nu poţi fi împlinit pe toate planurile.” E matematică simplă.Sau fizică sau ce ştiinţă nenorocită o fi. Cu cât se reuşeşte mai mult într-o parte , cu atât lipseşte mai mult în camera alăturată.Suma lor e constantă. Alimentarea e una, şi curentul se duce acolo unde instalaţia functionează.Acolo se produce reacţia chimică, explozia, înfloresc florile.Toata energia curge acolo unde becul nu e ars.Iar dincolo e întuneric nu pentru că nu ajunge energie, ci pentru că e un bec chior, apatic şi deprimant.Aşa că aici aprindem lumânări ca să nu ne frângem gâtul  când intrăm uneori. Dacă mai intrăm.Tu unde te-ai duce?

Trăim oare cu o sumă de fericire, ca un cont în bancă?Una pe care trebuie să o drămuim?Are succesul sau fericirea un punct terminus? Căci de nu are, toată teoria se duce de râpă.Toata teoria gândită matematic în ore de nesomn zgomotos.Asta e întrebarea ce nu-mi dă pace.Unde sunt limitele şi unde se termină tot.Tot ce ştiu e că aş vrea casa mea proaspăt renovată să arate ca o instalaţie de Crăciun. Cu toate beculeţele în viaţă.Pe dinăuntru şi pe dinafară….

Image

pic

Quote

Standard

“Şi tavanul ne era cer, iar fericirea ploua liniştit peste noi fără oprire. Şi ştii că în alt anotimp aş fi deschis umbrela, dar atunci, lângă tine, cumva nu îmi mai era frică… Sateliţi, stelele gravitau şi ele în jurul nostru, iar soarele şi luna se uitau îndrăgostiţi unul la altul. Şi simţeam că acolo, pe covor, e desenată harta lumii, iar la pieptul tău eu îmi găsisem locul…nu doar pentru Paler o lume redusă la doi era ideală. Şi am vrut să mă uit la ceas dar orele erau toate împrăştiate printre gânduri pe covor…acele se mişcau în sens invers îmbătate şi ele de eros şi nici nu mai ştiu dacă era zi sau noapte…am hotărât atunci că dragostea va fi singura măsură a timpului nostru. Numai că privindu-te pe tine uitam şi să mai respir…aşa că nu mai ştiu cum a trecut timpul. Şi nu mai ştiu nici cât a durat anotimpul iubirii, dar parcă a trecut o eternitate de când nu te-am mai văzut. Şi totuşi…de ce imaginea ta a rămas atât de vie? De ce şi în amintiri mi se dilata vasele de sânge doar când te uiţi la mine şi tremur doar când mă uit la tine? Aaah, şi buzele tale…nu ştiu ce îmi plăcea mai mult la ele…cum mângâiau cuvintele pe care iubeam să le aud sau cum mă sărutau când mă făceau să uit de mine. Şi parfumul tău care mă îmbăta şi-mi ameţea toate gândurile era mai tare ca orice vin de pe pământ. Şi nu îmi mai lipsea nimic atunci, zâmbetul tău îmi oferea totul. Şi nu ştiu tu cum te uitai la mine, dar până la tine inima nu îmi mai stătuse niciodată în loc. Şi s-a oprit aşa, pentru o clipă, aşteptându-ţi inima să bată în acelaşi timp. Şi tăcerea dintre noi a fost cel mai frumos sunet pe care l-am auzit vreodată.”(Alice Nastase)

 

On things that kill the magic

Standard

Magic does exist. Just not as fairy-tales fool you into believing. The translation is all wrong. The dragons we fight sometimes have more than three/five/nine heads. And we don’t always win. The frogs we kiss may forever remain frogs and the lake is getting poorer and poorer.”the ever afters” last less than a heartbeat. The magic objects come in the form of make up, credit cards and gadgets, skillfully used to make some (pathetic) wishes come true. The knights leave their horses at home, and pick you up with their latest model cars, fight in slang, not with swords-that if they fight for you at all. The damsel in distress sometimes fights better, punches better and damn sure wants more than a marriage and then die peacefully. The young prince doesn’t need a good cook- you can always go to a restaurant or just stop at a fastfood. He doesn’t need a person, he wants a Kitchen Aid.Telling the lie won’t make your nose grow, because if it were so, the earth seen from the moon would look like a giant hedgehog. Telling the truth won’t get you anywhere. Maybe only be stepped on /tossed away/looked upon as a strange and unusual creature. Doing good to others will rarely bring you good in return. And even more rarely a Thank you. The wicked may live and prosper without any hindering, while kindness and honesty are on the brim of extinction.

And yet, magic does exist. Magic DOES exist.Not land of colored candy, but one of plain green grass and blueish skies, snow capped mountains and greenish seawater. The trees don’t talk to you, unless you want them to. And then they don’t shut up.And fairies come in the form of family members, not always blonde and not always slim. Or they may be people you have known for years , but never knew their magic. Because magic doesn’t come in glitter or screaming. And it doesn’t come in huge chunks, only in small bits,almost invisible little things, you have to see with the. The flight of the bird nesting on your house. The reddish autumn leaves on your porch, taken by the first gust of wind. The first snow or the first kiss. The sunlight knocking silently on windows.The moonlight sneaking under the blanket to sleep with you. A sip of wine on the tip of the tongue.A mouth of cold water, straight from the spring. The sight of old people walking hand in hand. Old photos with (star)dust on them. And sometimes stardust inside people who don’t even know they have it. Just a sprinkle of that and numb, sleeping heroes come to life. Life in the bulbs of flowers, in the almost  painfully familiar smell of clothes worn by the loved ones. In sincere smiles, true hugs, with the promise of extending lives. Did you even know that every time you hug somebody with all your heart, it prolongs the life of both the one who gives it and the one who receives it? What is that, if not magic? To be able to give somebody more life with a simple gesture…Because it is WE who make and do the magic. It resides in the inner corners of the empty carcass we carry around, under the apparently dusty layers of pure magic. It sleeps like a volcano, sometimes for ages. And it takes some sort of spell to make the hot lava come to surface, where it should be, in different forms and shapes. All unique, all priceless.Magic resides in all our beautiful oddities.

Today, at least what remained of today, I believe in the magic within people. Because if I don’t, this world is so barren and meaningless that I might be as well as dead…And I feel so alive (today).