Despre copiii mei

Standard

S-ar părea că scriu puţin.Probabil că da.Fiecare cuvânt care iese din mine iese prin naşteri dificile.Şi ar vrea să rămână înăuntru, acolo unde e în siguranţă. Continui să cred că a scrie înseamnă a expune o parte din intimitatea sufletului, şi asta te face vulnerabil,te dezbracă de hainele alese cu grijă, ca să fii analizat, întors pe toate părţile,evaluat şi etichetat.Te reduce la un obiect care place sau nu place.Admis sau respins.Dar nu ar trebui să avem jugulara expusă şi sufletul nud.Scriem pentru că acolo sîngerăm invizibil,acolo iese melcul din noi.Ne picură curajul pe hârtie în cuvinte nespuse, ce se încăpâţânează să locuiască în noi, ca un copil ce nu vrea să se nască.Uneori îi scoatem cu forcepsul, ca să ne eliberăm .Alteori alunecă uşor şi aproape uleios de neted.De parcă suntem receptori impersonali ale gândurilor şi simţirilor altora.Şi în urma lor rămăne gol, de parcă le-am pierdut prin rostire.Oare numai eu îmi plâng cuvintele ca pe nişte prunci lăsaţi din braţe?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s