“Nu poţi să ai totul”?Deducţii ştiinţifice ale unui om de (ne)ştiinţă

Standard

Ni se spune , uneori chiar în faţă:”Nu poţi fi împlinit pe toate planurile. Cine spune că este, e fie orb, fie se minte pe sine.Undeva tot dai cu băţu’n baltă, indiferent cât de mult încerci. ”

Nu suntem Napoleon. Nici pe departe.Le vrem pe toate şi le vrem bine făcute. Perfecţionişti până la limita nebuniei. Şi nu ne mulţumim cu mai puţin de 100 %. Tocmai aici (nu)e problema.Dacă le-am avea pe toate,(nu)ne-am opri din încercări, din zbateri, din luptă. Şi (nu)s-ar opri viaţa. Ce viaţa ar fi fără o doză de zbatere, de chin, de zvârcolire,nu?Doar nu degeaba se spune că nu s-a creat niciodata nimic decât din durere.Aşa că,fie inconştient, fie conştient, greşim undeva şi apoi ne consumăm reparând, construind, în permanente renovări.Înăuntru şi afară.Ca să arate bine măcar. Iluzia optică a ochilor orbi. Pentru că vedem doar ce vrem.Nu doar memoria e selectivă, şi ochii sunt selectivi.Şi auzul, căci auzim cu adevărat doar ce vrem,din ce ne spun gurile selective de cuvinte atent alese.Selectiv ne este şi simtul olfactiv: unele mirosuri ne displac din primul moment, altele îţi rămân în nări şi te însoţesc pretutindeni.Dar dincolo de toate,sufletul e selectiv.Îşi selectează reţeaua de socializare, dă “accept”, “ignore”la alte suflete care caută semnal.Unii  trec de firewall şi se instalează în cămăruţele interioare, alţii stau veşnic în hol,nedescălcaţi şi cu pălăria în mână.Cine hotărăşte cine să intre sau nu?În faţa cui închidem uşile sufletului? Pentru cine le şi încuiem?Pentru cine deschidem de-o palmă şi pentru cine de tot? Pentru că nu ştii cine intră încălţat sau nu mai vrei tu să intri înapoi.Încuiem nume şi feţe în pivniţele sufletului şi aruncăm cheile.Oare noi în pivniţele cui suntem închişi fără să ştim?

“Nu poţi fi împlinit pe toate planurile.” E matematică simplă.Sau fizică sau ce ştiinţă nenorocită o fi. Cu cât se reuşeşte mai mult într-o parte , cu atât lipseşte mai mult în camera alăturată.Suma lor e constantă. Alimentarea e una, şi curentul se duce acolo unde instalaţia functionează.Acolo se produce reacţia chimică, explozia, înfloresc florile.Toata energia curge acolo unde becul nu e ars.Iar dincolo e întuneric nu pentru că nu ajunge energie, ci pentru că e un bec chior, apatic şi deprimant.Aşa că aici aprindem lumânări ca să nu ne frângem gâtul  când intrăm uneori. Dacă mai intrăm.Tu unde te-ai duce?

Trăim oare cu o sumă de fericire, ca un cont în bancă?Una pe care trebuie să o drămuim?Are succesul sau fericirea un punct terminus? Căci de nu are, toată teoria se duce de râpă.Toata teoria gândită matematic în ore de nesomn zgomotos.Asta e întrebarea ce nu-mi dă pace.Unde sunt limitele şi unde se termină tot.Tot ce ştiu e că aş vrea casa mea proaspăt renovată să arate ca o instalaţie de Crăciun. Cu toate beculeţele în viaţă.Pe dinăuntru şi pe dinafară….

Image

pic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s