MariUs Tucă

Standard

“Fericirea se conjugă la timpul trecut
Nu ştii când vine, când pleacă
Arareori o simţi când s-a petrecut
Ai vrea s-o iei în braţe,
S-o simţi uitându-te în ochii ei
Ca la o iubită aşteptată îndelung
Nu ca la o nimfă-n aşternut,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Aripa ei fină zboară prin tine neîntrerupt
Doar uneori o simţi, numai după ce-a trecut
Îi simţi aerul prin vene
Cum respiră de la inimă la gând
Şi-nvaţă pulsul pe de rost
Că întotdeauna era, a fost,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Şi n-are culoare când te străbate
Curge pe dinlăuntru fără s-o simţi
De parcă ar trece printr-o inimă străină
Şi-ar bate într-o altă rădăcină,
Fără contur, fără chip, fără nimic
Poate părea nălucă sau abur de a fi,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Când fără să ştii ea te-a avut
Iar tu ţii minte lumina ei neabătută
Din care ai muşcat până te-a durut
Era prezent, era înalt şi n-ai ştiut
În acelaşi timp îţi ia şi îţi dă tot
Ca şi inconştienţa de la început,
Fericirea se conjugă la timpul trecut
Altfel lumea de mult s-ar fi pierdut
În amănuntul de a şti când se petrece
De a n-o mai lăsa vreodată ca să plece
Şi n-ar mai fi ştiut ce înseamnă suferinţa
Iar fără ea, bunătatea, mila şi căinţa
Dar mai ales poezia şi credinţa,
Fericirea se conjugă la timpul trecut.
Ca o femeie, ca un gând tăcut
Ca un tărâm frumos, nepetrecut
De rugăciuni, de inimi, de cuvinte
Ca o amintire care e mereu în minte
Ca verbe fragile, delicate, prezente
Cu toate orgoliile noastre absente.

Fericirea se conjugă la timpul trecut.”

(Marius Tucă)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s