Credinţa

Standard

“Eu, una, cred. La început, am crezut pentru că aşa am învăţat în familie. Mai târziu, pentru că mi-am pus nişte întrebări şi am cercetat până le-am găsit răspuns. Deci, cred. În Dumnezeu cred, oricum l-ar numi un neam sau altul.

Nu cred, însă, în exhibarea credinţei.

Nu cred în puterea crucilor mici, făcute în grabă din goana unui autobuz care trece la trei străzi distanţă de o biserică.

Nu cred că 50 de iconiţe agăţate de parbriz te pot feri de accidente, dimpotrivă: îţi reduc vizibilitatea.

Nu cred că apa sfinţită îşi întăreşte puterile tămăduitoare, dacă e obţinută cu preţul scandalului la coada de lângă butoi, în curtea bisericii.

Nu cred că trebuie să ne ferim a gândi rău doar când suntem la slujbă.

Nu cred că gesturile de omenie sunt rezervate exclusiv perioadei de post sau sărbătorilor.

Nu cred că preoţii trebuie să ne înveţe teama, ci iubirea de Dumnezeu şi de oameni.

Nu cred în puterea făcătoare de minuni a unei icoane sau a moaştelor – în fond, lemn, sticlă sau carne moartă – ci în puterea făcătoare de minuni a celui care crede în propriile dorinţe.

Nu cred că o rugăciune adevărată vine dintr-o carte, ci din inimă.

Nu cred că trebuie să stai cu capul plecat în biserică; Dumnezeu nu zace pe podea.

Cred, în schimb, altceva.

Cred că Dumnezeu nu e pe cruce. Nici pe lemn, nici pe sticlă, nici pe buzele predicatorilor. Dumnezeu e în fiecare dintre noi. Iar să crezi înseamnă să-l (re)cunoşti, atunci când îl găseşti. Sau măcar să-l cauţi.”

(Laura Nureldin, Spovedania unei (ne)credincioase)

(source)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s