Timp

Standard

​O oră și douăzeci de ani

“În noaptea de sâmbătă spre duminică,

am dat ceasul înapoi cu o oră 

și douăzeci de ani.

M-am întors, 

aşa cum o fac uneori, 

la cel ce am fost, 

pentru a vedea ce-a mai rămas 

din libertatea, naivitatea, bunătatea 

și inconştiența mea de atunci.

Este o formă cochetă de a încerca,

prin aceasta întoarcere în timp, 

să iau de acolo ce am pierdut

într-o oră și douăzeci de ani. 

Sau poate că întoarcerea mea

la cel ce am fost este, de fapt, 

o călătorie care să pună capăt

amăgirii că atunci am fost cel mai bun.

Să hoinăresc pe străzile de atunci! 

Să mă plimb pe “Aleea îndrăgostiţilor”, 

fără să-mi pese de lume și de vremuri, 

și să mă întorc pe “Aleea teilor”, 

după ce am urcat în “turnul de apă” 

în căutarea gustului primului sărut. 

Să încerc să văd cât pot să aduc înapoi 

din mine, cel de atunci, 

ca să pot duce o bătălie pe viață și pe timp 

cu cel de acum.

E un transplant de eu, 

eu cel de-atunci în trupul meu 

și mintea mea de acum. 

Și, când scriu aceste rânduri,

îmi dau seama că am nevoie

de acest transplant imaterial

poate doar pentru un nou început. 

Sau, la fel de bine,

mă întorc la cel ce am fost 

ca la un străin,

pe care vreau să-l cunosc 

pentru a ști cine sunt acum.

Și dacă mă mint 

căutându-mi, de fapt, un alibi, 

de teamă că n-o să mă regăsesc

nici în cel de atunci și, mai ales,

în cel de acum?

În noaptea de sâmbătă spre duminică 

am dat ceasul înapoi cu o oră

și douăzeci de ani.

Și, poate că am făcut asta 

pentru a mă întoarce 

la cel ce am fost cu cel care sunt. 

Începe să mă sperie 

traversarea asta: 

dacă voi rămâne undeva 

suspendat 

între străinul care am fost 

și străinul care voi fi?

Sau, poate că am vrut 

de la bun început să mă întorc

la cel ce am fost, eu cel ce sunt, 

pentru a vedea ce a mai rămas 

din libertatea, naivitatea, bunătatea 

și inconștiența mea de acum.

În noaptea de sâmbătă spre duminică 

am dat ceasul înapoi cu o oră 

și douăzeci de ani.

Și, vai, ne-am trezit, 

față-n față, doi străini, 

fără vârstă,

fără busolă,

fără ani,

fără ceas 

și fără orizont…”

(Marius Tucă)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s