Cuvinte

Aş spune o poveste dar fug după cuvinte ce fug de mine…Le strig să se oprească,să le văd, că vreau doar să le mângâi cum mângâi o pisică.Nici una nu mă crede…Au lăsat urma paşilor lor impregnată pe asfalt şi eu mă aplec şi le măsor cu palma, să le pot face culcuş de se vor întoarce.Le urmăresc cu privirea,cum se uită înapoi, fricoase, asemeni unor animale neîmblânzite,copilăroase…Le simt privirile iscoditoare din ascunzişurile lor, de după frunze, de sub pietre,sub umbra apei,de unde îmi urmăresc mişcările.Îmi ridic braţele a predare, cum am văzut în filme, cu pălmile deschise în evantaie.Mâinile-mi nu sunt nişte plase de fluturi, ci nişte tăbliţe de lut.Stau, abia respir, ca să aud sunetul paşilor furişati înapoi către mine.Mă las în genunchi, şi cuvintele mi se aşează pe umeri şi pe braţe, cum se mi aşeaza şi porumbeii hrăniţi în parc.Le simt greutatea, le adulmec mirosul.Îmi respiră pe obraji şi şoapta lor e caldă.Îmi apropii braţele într-o îmbrăţişare şi cuvintelor veşminte le sărut creştetul.